incepind de astazi blogul s-a mutat pe http://bazavan.ro/

asa arata noul meu blog:)

fata de blogul acesta, pe http://bazavan.ro/ veti gasi si o colectie din interviuri/reportaje/story-uri pe care le-am scris de-alungul timpului. sectiunea e in faza de update dar are deja lucruri multe de citit. o gasiti aici.

daca sunt in blogroll-ul vostru va rog schimbati adresa. multumesc
sa ne citim cu bine in continuare, promit sa va povestesc mereu lucruri simpa:)

Nu am prieten care sa nu strimbe din nas la gindul ca “doar de Craciun si de Pasti vrea lumea sa faca fapte bune”. Toti cred ca faptele bune trebuie facute oricind si oriunde e nevoie.

Unii dintre ei chiar si fac asta.

Tu?

*

de ceva vreme vreau sa mai scriu un post despre Cardul de fapte bune de la Unicredit Tiriac, cardul pe care daca-l folosesti – banca doneaza din fondurile sale 1% din valoarea fiecarei tranzactii a ta.

Altfel spus iti cumperi ceva, te bucuri si tu si se bucura si UNICEF-ul pentru ca primeste o donatie de 1% din valoarea cumparaturilor tale.

mi-a placut mult ideea asta, stiu ca a venit din inima si o stiu si pe Anca, doamna care a avut aceeasta idée minunata in simplitatea si eficienta ei. De la lansarea cardului m-am imprietenit si cu Sorana, o alta doamna implicata in proiect in partea de promovare, cu care impart ingrozitor de multe gusturi cinematografice:)
iar in echipa de la Unicredit mai am doua prietene, Catalina (pe care o stiu de…12? ani) si Greta, iar cu Despina de la UNICEF impart niste amintiri foare foarte frumoase legate de teatru si balet, asa ca ma simt foarte atasata de proiectul lor.

Si stiu ca succesul ideii vine din volumul persoanelor care se implica in proiect, de asta fac din nou lobby pentru el.

*
Eu mi-am facut cardul. Sunt client al bancii de foarte multi ani si tot ce a trebuit sa fac a fost sa cer schimbarea cardului vechi cu unul “de afinitate unicef”. A fost gata in 4 zile.
De fiecare data cind il scot din geanta sa platesc ceva, zimbesc. Pentru ca stiu ca tocmai ce se mai adauga un banut pentru construirea de maternitati in care mama sa stea impreuna cu copilul imediat dupa nastere.

(nu pot sa pun o foto cu cardul meu pentru ca nu e ok sa fac public numerele de pe el, dar el arata la fel ca asta si, de la ghiseu, il primesti intr-un pachet cartonat very very cute)

*
Acum va rog si pe voi sa faceti cunoscut acest proiect. De cit suntem de uniti in promovarea si in aplicarea lui depinde suma pe care o incaseaza UNICEF-ul.

Cum ziceam, efortul financiar nu e la noi, e la banca, si e foarte frumos sa poti sa-l ajuti pe Mos Craciun in tot timpul anului…

Asa ca va scriu ca sa ma ajutati.

Pune te rog un link pe blog catre acest articol indemind lumea sa nu faca fapte bune doar de Craciun si Pasti (nu promovam banca, ci ideea proiectului) ca sa afle cit mai multa lume si sa contribuiti si voi un pic la dezoltarea unei idei minunate.

(stiti ca aceasta campanie, creata in romania, va fi preluata si in alte tari in care e unicredit? )

sau fa-ti card de afinitate unicef la unicredit.
am mai zis acum ceva vreme ca dam abonamente la tabu pentru cei care isi fac card, acum plusez… va facem si o foto simpa si va punem in revista:)

multumesc frumos

ca jumatate din femeile acestei planete, imi place Tom Ford.
(stati fara grija, sunt si in grupul celor care-l plac teribil pe Robert Downey Jr.)

ma rog…

*
iata o frumoasa poveste de dragoste, din perspectiva lui Tom Ford (care, da, nu joaca in echipa noastra, dar asta e, n-o sa murim noi din asta…plus ca e mai provocator:) )

I was directed to the roof where they were being photographed, and as the elevator opened, there was the man with the eyes the color of water. He rushed over and introduced himself as Richard Buckley and told me that the clothes were actually downstairs and offered to take me down to what was then called “the fashion closet.” He was adorable, and he was a complete fool. He was sort of dancing around, flashing his eyes at me, and trying so hard to be charming. I decided in that elevator ride that I was going to marry him.

Tom Ford in Out Magazine

intreaga marturisire aici

I’ll work for free, 2-3 hours a day, for one year, for the company who’ll bring AKRAM KAHN (COMPANY) to dance in Bucharest.

Please make popular my offer. It’s real and if it happens it will be a joy for all of you.

am mai scris despre asta zilele trecute, dar …

stirile de la tv cu pasarile care mor suspect in multe colturi ale lumii ma duc cu gindul la povestea din …

flash forward

pentru cadavrul gasit bucatele la groapa de gunoi exista in cinema…

dexter

ca sa se prinda odata si odata anchetatorii care e adevarul si care e minciuna in crimele de la cernavoda, ar fi nevoie de echipa din…

lie to me

iar toate astea imi aduc aminte de un film in care un scenarist traieste cosmarul vietii lui: tot ceea ce pune pe hirtie prinde viata in realitatea apropiata.

stranger than fiction

mai vreti la cinema?

intr-o vreme mi se parea ca o parte din lucrurile din jurul meu seamana cu Blindness

astazi, m-am trezit cu stirea de la tv ca oamenii se bat pentru mincare in nu stiu ce tara, urmata de stirea cum ca nici ai nostri nu stau prea bine la provizii.

si mi-am dat seama ca, de o vreme, mi se pare ca o parte din lucrurile din jurul meu merg catre Children of men.

am realizat ca, de sarbatori, ii explicam unui prieten care e viziunea mea pentru omul viitorului, pentru supravietuirea lui si ca de fapt, ma gindeam la personajul lui Michael Caine din filmul asta.

imi place mult mult ideea acestui clip. mai ca as provoca si eu un lantz din asta…

Nu mai simt mai destept decit la 20 de ani

Philip Roth, pe simtite, adica video

Chinezu a scris de dimineata despre experienta sa de blogger cu o agentie de PR care ii propunea un proiect pt blog, dar pentru care nu avea bani: sa testeze un meniu de la o firma de catering.

De aici, Cristi (chinezu) a desfacut pas cu pas nemultumirile bloggerilor in relatia cu agentiile de publicitate sau de PR. Ruxa, reactionind ca PR, a facut o diferenta de nuanta – “scrii despre produsul meu fara sa-l intelegi? Nu-i nimic, asta ma ajuta sa –ti explic si tie, dar si altora mai multe despre mine”, implicind CONTINUTUL scrierii de pe blog

S-au vehiculat sume pentru o postare pe blog – 30 -100 de euro- si s-au inflacarat comentariile.

Imi permit sa spun un punct de vedere, care mi-as dori foarte tare sa nu fie luat ca obraznicie or superioritate. E o reteta verificata in 15 ani de munca in media. Poate va e de folos.

*

Sa dezvoltam cazul de la care s-a pornit analiza, presupunind ca eu sunt in locul lui Chinezu.

O firma de catering vrea sa si faca reclama pe bloguri si vine sa-mi ceara sa-I testez produsele.

Care sunt primele mele ginduri?
- produsul e relevant pentru ceea ce vreau eu sa comunic oamenilor cu blogul meu? (asta are legatura cu pozitionarea blogului meu, cum vreau eu sa fie perceput de audienta)

daca trec de intrebarea asta cu un raspuns decent, merg mai departe:

- citi dintre oamenii care ma citesc ar “inghiti” un post despre asa ceva consinderindu-l relevant pentru viata lor ( aici e diferenta intre ce obtin cu blogul fata de ce mi-am propus)

daca trec si de intrebarea aceasta pe plus, mai fac un pas:

- ce cistig din asta?

Abia aici intervin banii sau… altceva. Care poate sa fie cum zicea Ruxa beneficiu pentru cititori (amuzament, informatie utila etc)

Eu n-as fi acceptat sa scriu un post despre o firma de catering; oricare ar fi fost ea. Dar, chiar si stiind ca nu au niciun ban de platit bloggerilor, le-as fi propus altceva.

Un pijama party cu citeva bloggerite pentru care sa-i dau firmei de catering citeva cuvinte cheie, iar ei sa pregateasca gustarile pentru seara aceea. Cuvintele cheie ar fi fost in ton cu experienta pe care o anticipez la un asemenea party:amuzant- provocator- confident.

Ce cistig din asta?

- Ma pozitionez DIFERIT de oricare alt blogger.

- Vind o experienta - pentru ca bloggingul e despre ce fac eu/ ce mi se intimpla mie/cum vad eu - subiectiv- lucrurile. jurnalismul e despre ce se intimpla in general, in lume, relatat obiectiv, din mai multe perspective.

- Construiesc niste relatii in industria aceasta care e foarte la inceput (o pijama party intre bloggerite poate crea prietenii, ajuta sa se cunoasca oamenii intr-un context din off line care e o platforma pentru proiecte viitoare)

- Ii ofer agentiei/ clientului un proiect care e mai relevant pentru audienta mea (scriu despre experienta in sine, intr-un context feminin, elegant, cu umor) dar care-l ajuta mult mai mult decit daca ma trimite pe mine la o masa pe care nu mi-o doresc. Oricit ar fi mincarea de buna.

- Dezvolt o relatie cu agentia pentru ca nu o las cind ii e greu, dar imi si asez platforma de lucru pe viitor (ma pozitionez in relatia cu ea) pentru ca agentia va tine minte ca, la o data viitoare, poate sa ma intrebe direct daca n-am o idee pentru clientul lor. sau o sa tina minte ca-s …altfel.

*

Ce vreau sa spun cu aceast exemplu e ca, asa cum se intimpla de obicei, adevarul e cumva la mijloc. Sunt preturi mici in industrie si sunt multe gratuitati, pentru ca totul e foarte la inceput, dar…

Vrei contexte publicitare relevante pentru blogul tau? -> inventeaza-le pentru ca tu iti stii cel mai bine produsul pe care l-ai creat. Prezinta-le cind ti se ofera ocazia, ai in minte ca nu doar banii sunt importanti, dezvolta-ti relatiile si …diferentiaza-te.

Dupa o vreme, daca perseverezi si esti foarte creativ in solutiile pe care le propui agentiilor, 30 sau 100 de euro o sa fie maruntis.
Plus ca ati construit si ati crescut impreuna - si tu, si agentia- cautind cele mai bune solutii. Iar asta inseamna prietenie.

cea mai buna dovada ca domnii, doamnele si copiii care faceau musicaluri in anii 30 erau aliens.

nu ma pricep deloc la muzici, desi mi s-a dat sansa sa invat in copilarie, dar eu - nu si nu.

doamne doamne ma pedepseste din cind in cind - sau ma pune la incercare - si trebuie sa scriu despre cite un domn/doamna care face muzica. mi s-a intimplat la inceputul anului cu Angela Gheorghiu, acum am de scris despre un domn dintr-o alta zona a muzicii.

am citit in vacanta asta (ba chiar si in noaptea asta) despre arta spectacolului, psihologia muzicii, despre swing despre… tot ce m-am gindit ca ar putea avea o mica legatura cu subiectul meu.
“acumulez”, ar zice personajul despre care scriu.

de dimineata am vrut sa scriu despre dl Marin Constantin, ca un omagiu fie si pentru o clipa de zimbet sau de amintire. dl Constantin, dirijorul si fondatorul Madrigalului, a murit ieri la 85 de ani.

dupa aceea, in flashback mi-am adus aminte de toate lecturile/auditiile la tema din zilele astea.
iata ceva minunat.
John Cage despre tacere…

zice undeva “astazi tacerea inseamna trafic, asta e ce auzim cind tacem” si-l citeaza pe kant “sunt doua lucruri pentru care nu trebuie sa existe vreo semnificatie: unul e muzica, celalalt risul.” nu trebuie sa aiba vreo semnificatie pentru ca ne aduc o placere profunda.

L-am intilnit in casa unchiului meu, compozitor. Se stiau de multi ani, ba chiar ii dirijase citeva dintre creatiile lui, asa ca aveau un gen de prietenie din aia care aduna si ceva ironie/ autoironie/ orgolii de artisti.

I se dusese vestea ca e aspru. Ca gaseste intr-o secunda cele mai potrivite cuvinte ca sa te tintuiasca in greseala ta si sa te simti ingrozitor pentru ca n-ai fost perfect. Iar cuvintele acelea sa fie potrivite doar pentru tine.

I se mai dusese vorba ca stia sa puna in cuvinte, ca nimeni altul,  traseul pe care ar fi trebuit sa-l aiba sunetul prin trupul tau, astfel incit sa poata obtine emisia perfecta cea generatoare de emotie pura.

Sa scoata din tine ne-scosul.

Cind l-am intilnit eram o pustoaica pe care n-o interesa foarte tare muzica si singurul lucru care m-a impresionat au fost ochii lui de sub sprincenele stufoase si privirea cu care m-a dominat din prima clipa.

Era si forta si curiozitate si amuzament in privirea aia, care m-a speriat si am facut repede calea intoarsa din sufrageria unchiului in dormitorul rezervat mie.

Dar imi aduc foarte bine aminte ca vorbeau ceva despre Madrigal si un cintec de-al unchiului meu.

“Lasa-I si tu mai moale, mai usor, nu-i mai chinui”, zicea unchiul

“O sa uite biciuiala si-o sa ramina cu fiorii”, a raspuns Marin Constantin.

*

Ieri Marin Constantin a murit. Avea 85 de ani. Si daca -i intrebam pe toti fostii membrii ai corului Madrigal ce amintiri au, or sa rida de “biciuielile” de demult, dar o sa-ti vorbeasca ore in sir despre ce psiholog incredibil era si cum lucra cu mintea, trupul si vocea lor pentru sunetele emotiilor pure.

*

“sunetul trebuie emis si sustinut ca si cum ar fi o mingiiere” – e doar una dintre explicatiile spuse pe un ton aspru catre unul din membrii corului Madrigal.

cu o zi inainte de Craciun am gasit-o in geanta. sunt absolut sigura ca nu am cumparat-o din vreun magazin de jucarii (desi in zilele alea am tot colindat magazinele dupa cadouri)

m-am gindit: poate a fost printre darurile de la birou? poate a fost pe birou si am luat-o cu agenda si alte hirtii… poate…. poate…

dupa care mi-am zis ca, daca tot  e ingeras, de ce sa-mi bat capul care e motivul pentru care a venit la mine?!

are ceva straniu-singuratic-enigmatic- distins in ea. am decis ca e fetita, nu stiu de ce.

*

in seara asta m-am gindit ce mi-ar placea cel mai mult sa vad in 2011. si raspunsul a venit rapid: akram khan - vertical road. am gasit reprezentatii multe in europa, de luni ma ocup sa vad daca prind vreunul dintre spectacolele de la Paris.

dar cind ma uitam la fotografiile din show am vazut asta…

si-am aflat ca show-ul lui cel nou e despre ingeri.

*

akram khan e coregraf si balerin britanic. unul dintre oamenii aceia pe care-i am pe lista foarte scurta “de luat acasa, oricind, oricum”

in locul traditionalelor urari de an nou, pentru 2011 va fac un cadou (rima involuntara)

Decalogul lui Malaele

1.Nu iti crea o imagine falsa. Este incomoda, greu de intretinut, usor de depistat.

2. Fii prietenul dusmanilor tai. Un proverb islamic spune ca “numai iubindu-i poti sa-i distrugi”

3. Ramii modest. Dar fa in asa fel incit lucrul asta sa se stie. Trebuie sa ai orgoliul modestiei tale.

4. Daca pierzi teren lasa impresia ca ai facut-o intentionat. Impune un principiu: am dat doi pasi inapoi, ca sa-mi pot lua avint.

5. Nu fura pe nimeni. Daca o faci totusi, schimba obiectul intr-o alta podoaba.

6. Nu refuza ajutorul imbecililor. Pentru a ramine sus iti trebuie unanimitate.

7. Nu-ti explica greselile. Invaluie-le in mister si abstractiune. Nu schimba mare lucru, dar deruteaza.

8. Nu te intinde prea tare. Risti sa-ti pierzi controlul granitelor.

9. Nu lupta impotriva cabalelor intemeiate pe ambitie si frustrare. Iti pierzi vremea, iar lor le  creezi un scop.

10. Daca nu reusesti, modeleaza-ti existenta dupa principiul “Nu se intimpla decit ceea ce trebuie sa se intimple”. Este o dura, dar relaxanta fatalitate.

Horatiu Malaele in cartea Horatiu despre Malaele

Si la capitolul muzici am stat relativ mediocru anul asta. N-am avut stare, rabdare, sa mai merg la foarte multe concerte. Am inceput sa le asociez tot mai des cu fum de tigara, zgomot si inghesuiala. Si sa prefer sa nu merg.

Mi-au placut mult in 2010

Concertul Mika. Mika e un pusti cu mult bun simt care chiar se bucura de muzica pe care o face si o cinta. Foarte frumoasa atmosfera de la concertul lui de la Mamaia. (primul sau concert pe plaja din toata cariera…motiv pentru care si-a adus si ceva prieteni ca sa celebreze).

Concertul Cranberries – foarte tare Dolores. Incredibila. Si momentul dur in care am realizat ca pe vremea cind lansau ei Zombie eu prestam ca DJ la radio… si-s cam batrinaJ

Mi-a placut mult Inna, ca persoana. Am cunoscut-o in august cind lucram la coperta de septembrie. Foarte disciplinata, cu foarte mult bun simt si cu multa ambitie.

Catre sfirsitul anului, m-a facut praf Horia Brenciu. Am fost la un concert de al lui, unde a ridicat fiecare spectator in picioare, a dansat, a facut tumbe – numai in cap n-a stat pina pe la 2 juma noaptea, iar el avea o coasta rupta si, inainte de concert, abia daca putea sa se aplece ca sa intre in masina.

Peste niste zile am stat citeva ore de vorba despre lumea din spatele show-urilor lui si-am plecat …pe nori. Il stiu de mai bine de 10 ani pe Horia si cu atit mai socanta a fost descoperirea mea ( si constatarea ca am fost ignoranta) despre cit de perfectionist, tumultuos intrebator cu sine, fragil-cald-bun este.

O secventa similara, pe care n-am spus-o la vremea ei, a fost cu Tudor Chirila la Sibiu. Inaintea concertului din Piata Sfatului, in timpul Festivalului de Teatru, purta un corset la git pentru ca avea mari dureri cervicale. In scena a dansat de n-a mai stiut de el, a cintat si a creat atmosfera super faina. M-am si amuzat ca, iata si dupa atitia ani, ii mai face pe pusti sa se sarute in public: erau doi liceeni in fata mea, care-i stiau toate versurile si se iubeau tare:)

Si tot catre sfirsit de an, m-am bucurat ca Dana Nalbaru s-a reintors la Hi Q. uite-asa, de dragul vremurilor bune. Sper sa ajung sa-i vad in 2011, cum mai sper ca in repertoriul lor de concert sa fie inclus si Zbor-ul Danei.

Nu am lucruri care sa nu-mi fi placut in muzica lui 2010. N-am avut asteptari de la niciun muzician sa lanseze cine stie ce, dar …

Imi pare rau ca n-am vazut Misia. Nu stiu de ce nici macar nu mi-am pus problema sa o vad in concert. Abia cind am simtit bucuria prietenilor care au fost la spectacol, am regretat.

Ce astept de la 2011?

Un Robbie Williams? Un U2? La Bucuresti desigur, ca sa se bucure toata lumea de ei.

citeste mai departe